Știri

Trei variante model pentru un monument la Petrila, în dezbatere publică

Primăria orașului Petrila a lansat un apel către mediul artistic în vederea realizării unor modele pentru un monument care se dorește a fi amplasat pe soclul din fața Casei de Cultură ”Ladislau Schmidt”.

Trei variante model au fost lansate în dezbatere publică astfel, petrilenii pot opta pentru o variantă care ar merita să fie instalată în acest loc din centrul orașului Petrila. Dacă aveți o preferință puteți să vă trimiteți opinia pe adresa de e-mail: primaria.petrila2008@yahoo.com.

Vă prezentăm în continuare toate cele trei variante de model prezentate pe site-ul Primăriei Orașului Petrila:

Monumentul Varianta 1

Propunerea de față este puternic ancorată în forma artistică a sculpturii contemporane, abordând un limbaj specific manifestărilor ca fenomen de lucrare de for public.

Nelipsită deloc de monumentalitate prin desfășurarea compozițională, exprimarea de față naște o relație între două simboluri și două construcții sculpturale originale. Simbolul amplu al aripii, în mod voit poziționată cu vârful în sus, cu o dinamică spațială și o construcție a volumelor care relaționează cu spargerea spațiului, cu desprinderea, transparența, plutirea, înălțarea.

Asociat primului simbol creștin, al doilea se subordonează acestuia prin simbolistica mâinii, mâinilor tratate asemenea iconografiei bizantine și dispune în spațiul aripii, pe alocuri, într-o gestică expresivă de binecuvântare și adorare, născând în cadrul lucrării centrele vizuale de interes. Tratat într-un stil propriu, dinamismul aripii, născut din axele compoziționale, alternanța plin-gol a volumelor, tratarea și transparența suprafețelor intră în dialog cu poziționarea în anumite goluri a mâinilor, ale căror gesturi căutate sunt ca un portret al sufletului.

Toate aceste direcții conferă compoziției o doză ridicată de contemporanitate, creând o sinteză a subiectului, de eroism, o lucrare simbol și simbolistică a eroului personificat, prin gesturi curgând spre trecere, spre poarta-aripă, spre transcendență, spre înălțare.

Monumentul Varianta 2

Lucrarea de față se constituie într-un grup statuar din trei personaje, subtil stilizate și asociate cu un cumul de simboluri creștine: aripa și crucea.

Pentru un monument al eroilor cunoscuți și necunoscuți, cele trei figuri umane sunt prezentate ca un gol, o lumină prin a carei decupaj și prin prisma detaliilor sugerează relația cu sufletul. Conturul născut de aceste goluri, împreună cu poziția și detaliile palmelor, cu derapajul care se naște în zona inferioară a sculpturii, direcționează grupul spre o reprezentare iconografic bizantină, relaționată armonios cu cele două simboluri din lateral: aripa și crucea.

Așadar, trei personaje anonime unite trimite către Trinitate și au concomitenta la cele trei provincii românești indivizibile, a căror centenar îl sărbătorim în acest an. De asemenea, considerentul numărului trei este și reprezentarea, oarecum iconografică, a eroului, prin trei războaie care au definit apariția și demersul poporului român: războaiele daco-romane, de aceea unui personaj i se atribuie simbolul dacic și cele două războaie mondiale.

Într-un final, eroul tuturor, din totdeauna asociat cu latura ancestral creștină pentru: Suveranitate, Integritate, Indivizibilitate.

Monumentul Varianta 3

Cum ne-am obișnuit deja, lucrând cu aceleași elemente simbol, propunerea acestei lucrări monumentale vine în sprijinul reprezentării subiectului de eroism.

Înscrisă tot într-un simbolism contemporan, compoziția cumulează două reprezentări, desfășurate în două plane: superior și inferior, celest și teluric, pământean. În planul înalt, evident, este arătată ideea de binecuvântare, folosind gestica din iconografia creștină a mâinii, tratată printr-un modelaj sensibil, stilizat, care veghează silueta pe care se sprijină, silueta eroului, ca o lumină ascetă, cu mâinile împreunate spre acceptare.

Tratată cu o puternică monumentalitate și conturată de un modelaj sensibil și spontan, sculptura prezintă eroul anonim ca pe o poartă, contur al trecerii dominat de gestul divin al binecuvântării.

Acestea sunt toate cele trei variante model pentru monument, pentru care vă puteți trimite opiniile pe adresa Primăriei Orașului Petrila.

2 Replies to “Trei variante model pentru un monument la Petrila, în dezbatere publică

  1. Frate..ce sant alea ? :)) inca o interpretare artistica pe care nime in lume nu o intelege ? Nu se poate posta ceva simplu ca o statuie ceva sa intelegem ce este ? 🙂 Concluzie..nu sant de acord ( daca ma intreaba careva ) cu niciuna din caricaturile alea …

    1. Opiniile vă sunt respectate însă, comentariile ar trebui să fie pertinente. Chiar nu sunt „caricaturi”, așa cum spuneți dumneavoastră. Este suficient să nu fiți de acord cu aceste modele. O zi bună!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.