Știri

Au început lucrările de reabilitare termică la Blocul 14 din cartierul 8 Martie Petrila

Au început lucrările de execuție la Blocul 14 din Strada 8 Martie – Petrila, din cadrul proiectului ”Eficientizare termică clădiri rezidențiale orașul Petrila – Etapa III, cod SMIS 118019”, în acest sens fiind emis ordinul de execuție.

Acest proiect a fost lansat în 2017, în luna august, iar anul acesta, mai exact până în luna septembrie 2018, lucrările vor trebui fie finalizate. Programul Operațional Regional (POR) 2014 – 2020, axa prioritară 3, presupune sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon.

Prioritatea investiției 3.1, prin care UAT Petrila a obținut finanțarea pentru Blocul 14, constituie sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice și în sectorul locuințelor.

Valoarea contractului de lucrări este de 449.575,37 lei (fără TVA), iar durata execuției lucrărilor este de 6 luni de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor. Contractul a fost încheiat cu SC BRT TRUST SRL, desemnat în urma derulării procedurii simplificate de achiziție publică.

Impactul acestei investiții va consta în creșterea calității vieții și a confortului locuitorilor din acest bloc, anunță autoritățile de la Petrila în comunicatul de presă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.