Știri

Ziua Minelor Deschise – 1 Mai pe Planeta Petrila

Mina Petrila și-a redeschis porțile, de data aceasta pentru cultură. Ziua de 1 Mai 2018, pentru Mina Petrila, a fost de fapt încă o zi din șirul evenimentelor care au început de câțiva ani și se vor întâmpla de acum înainte, care vor transforma această zonă, acest ansamblu post industrial, într-un perimetru care va fi deschis pentru administrație, pentru economie și pentru cultură în primul rând.

Fostul sit industrial de la Mina Petrila poate fi un bun exemplu de urmat în România, despre cum ar putea fi transformat un perimetru industrial într-un ansamblu destinat culturii. 1 Mai a însemnat testul prin care o comunitate întreagă poate beneficia de un alt model de dezvoltare, prin cultură, având avantajul unei echipe formate din oameni ambițioși, care doresc să demonstreze că și în România se poate, la fel ca în Europa.

Prin viziunea unor prieteni arhitecți cu renume pe plan național și internațional și asocierea cu administrația locală, orașul Petrila poate să renască, pentru că există voință din toate punctele de vedere, există un patrimoniu cu o valoare istorică nemăsurată, iar acum există un brand, ”Planeta Petrila”.

”Marele avantaj, din punctul meu de vedere, este participarea unor oameni care ni s-au alăturat acestui demers benevol, mă refer aici la colegii din Timișoara cu care am reușit să inițiem aceste acțiuni coordonat în așa fel încât să putem completa o anumită direcție pentru tot ceea ce se întâmplă acum aici, la Petrila. ”Planeta Petrila” este un trident format din administrația locală, ONG-urile locale reprezentate de artistul Ion Barbu și membri profesioniști ai asociației care au intrat până la acest moment. Teoretic este un triunghi de succes, administrație – societate civilă – profesioniști, care formează de fapt ”Planeta Petrila” din ianuarie 2018”, Mihai-Ionuţ DANCIU – secretarul noii Asociații ”Planeta Petrila”.

Vasile Jurca este cel care s-a împotrivit, pe vremea când era viceprimarul orașului, demolării clădirilor istorice din perimetrul fostei mine Petrila. Eforturile viceprimarului Vasile Jurca, împreună cu Irina Iamandescu, Ilinca Păun-Constantinescu și Ina Stoian – arhitecte din București, Cristina Sucală – arhitect Franța, Dragoș Dascălu – profesor de arhitectură la Cluj și Ion Barbu, cu care a lucrat la acest demers, dând roade la acea vreme, ministrul Culturii emițând un ordin prin care clasează mai multe cădiri ale minei Petrila în ”categoria ansamblu, grupa valorică A”.

De data aceasta pe poziția de primar participă în mod activ la tot ceea ce presupune acum punerea în valoare a acestui obiectiv istoric, convins că va fi un real succes pentru întreaga comunitate.

”În primul rând vreau să vă urez bun venit în orașul Petrila. Spunea artistul Ion Barbu că mina poate deveni dintr-o mină de cărbuni o mină de aur și cred că, prin cultură, orașul nostru are o a doua șansă de a se dezvolta. Orașul Petrila nu s-a născut datorită mineritului, s-a dezvoltat datorită minelor de cărbune. Îl văd pe Andrei Dăscălescu, el a promovat extraordinar de mult orașul Petrila datorită filmului ”Planeta Petrila”, avându-i printre protagoniști pe Ion Barbu și Cătălin Cenușă, aici de față. Vreu să îi mulțumesc public pentru acest lucru și sper să fie și pe mai departe alături de noi. Îmi doresc să găsim împreună soluții de a finanța acest proiect deosebit, să fie un exemplu pentru noi, pentru români. De fiecare dată când am discutat de reconversie am căutat exemple dinafară, în România nu cred că găsim exemple de această natură și am sprijinit demersurile lui Ion Barbu de a face un tur al unor astfel de sit-uri industriale, având acum reușite pentru astfel de proiecte”, Vasile JURCA – Primar orașul Petrila.

Asociația ”Planeta Petrila” are scopul de a asista administrația locală și de a coordona tot ceea ce înseamnă reconversia acestui sit industrial. La începutul acestui demers, în anul 2012, arh. Cristina SUCALĂ – Paris, este cea care a pus bazele acestui proces de salvare a sit-ului de la Mina Petrila, mobilizând o întreagă echipă de oameni pricepuți care doresc să arate că lucrurile pot fi și altfel.

”Nu cred că ne-am fi putut închipui la acel moment că ne vom aduna acum atât de mulți aici să ne bucurăm de mină cu un alt scop decât industrial. Suntem aici datorită lui Ion Barbu care se luptă și face o grămadă de lucruri, de când e lumea și pământul. Aveți acum un patrimoniu și de-acum vă puteți bucura de el, astăzi îl inaugurăm, inaugurăm ”Planeta Petrila” pentru care îi mulțumesc lui Mihai pentru că el a făcut toate demersurile ca să fim azi aici”, arh. Cristina SUCALĂ.

”Mă bucur enorm să fiu din nou la Petrila… Tot ce se întâmplă astăzi aici demonstrează că lucrurile pot fi altfel, pot fi foarte dinamice și vesele, iar spațiile de aici pot găzdui o varietate enormă de evenimente, de la evenimente culturale la evenimente sportive care ne pot aduce pe toți împreună. Vreau să-i mulțumesc domnului Vasile Jurca, să-i mulțumim cu toții, pentru că el a fost cel care a făcut posibilă clasarea acestor clădiri pe lista monumentelor istorice”, Ilinca PĂUN-CONSTANTINESCU – arhitect București.

”Ziua Minelor Deschise” a însemnat peste 12 ore de acțiuni culturale și sportive desfășurate pe strada Minei și pe platoul de la intrarea în Mina Petrila. Expoziții, teatru, sport, film sau picnic sunt doar câteva din acțiunile derulate întreaga zi la Petrila, oamenii gustă astfel de evenimente, drept dovadă fiind și prezența mai multor străini la acest festival al deschiderii spre cultură a fostei Mine Petrila.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.