Evenimente Știri

Lecție de viață, ”Peste vremi și vremuri” – Istoria vie a României

Răscolind trecututul dureros al semenilor noștri, printre amintiri greu de imaginat pentru majoritatea dintre noi, despre imaginea războiului în ansamblu și a ororilor pe care acesta îl presupune, nu facem altceva decât să ne întărim conștiința și convingerea că astfel de vremuri le dorim apuse pentru totdeauna.

Preț de câteva ore, sala ”Nicolae Sădean” a operatorului de apă din Valea Jiului, Apa Serv, a fost gazda unui eveniment în premieră în care elevii Colegiului Național ”Mihai Eminescu”, care fac parte din Cercul ”Cultul Eroilor”, au avut privilegiul unei întâlniri cu istoria vie, istoria trăită pe viu de Alexandru Dobocan din Petrila (veteran de război – 99 de ani), Ulrich Ernest din Petroșani (fost deportat în gulagul sovietic din Siberia – 92 de ani) și Mircea Muntean (președinte Asociația Foștilor Deținuți Politici din România).

Întâlnirea dintre cele două generații a fost o experiență care a marcat tot auditoriul prezent în sală. Bunăoară, povestea trăită de Ernest Ulrich în gulagul sovietic, deportat fiind de la mina Petrila, la nici 16 ani, pentru simplul motiv că avea nume german, a smuls lacrimi pe obrazul copiilor (și nu numai).

”La începutul anului 1945 a început vânarea noastră. Am fost conduși la gară de un soldat rus, cu arma cu 52 de cartușe și un soldat român. Au venit camioanele americane în care ne-au dus la gară și urcați într-un eșalon, de nu-i vedeai capătul… De la Atelierele Centrale Petroșani au trimis sudorii și noi eram înăuntru, iar ei au sudat gratii și pe gaura de aerisire… Ne-au dus, unde? În neștire…”

Locul unde aveau să ajungă, după o călătorie groaznică de 19 zile, a fost în Siberia, să muncească în minele rusești, în care domnul Ulrich a trăit un adevărat coșmar. Și-a văzut semenii care nu au rezistat și s-au sinucis, zilnic erau îngropați cel puțin 15 oameni. Au fost hrăniți cu ciorbă de varză murată, ciorbă de castraveți murați sau ciorbă de gogonele, au dormit înghesuiți astfel încât cineva dădea comanda de întoarcere(întoarce!!! … schimbă!!!). Cel mai groaznic a fost când a aflat că a mâncat carne din semenii lor în plăcinte:

”Să nu aud de plăcinte! Nu vreau să vă amăgesc, dar am mâncat carne din semenii noștri…”

Cu toate acestea, domnul Ulrich a ales ca la eliberare să se întoarcă acasă, în Valea Jiului, în România, cu toate că avea orice altă posibilitate. Povestea întoarcerii pe pământul românesc este o altă experiență emoționantă. La coborârea din tren nu-i venea să creadă că este în România și a cerut unui soldat să îi arate banii. Era o bancnotă de 3 lei nerecunoscută de dumnealui, vremurile se schimbaseră. Atunci a realizat că este acasă și a sărutat pământul românesc.

O altă poveste de viață a fost cea a domnului Dobocan, un bătrân mic de statură, la 99 de ani, care a vrut să vină pe jos la întâlnirea cu copiii, să plece dis de dimineață ca să ajungă la timp. Și acum la această vârstă el merge pe picioarele lui, nu îi plac mașinile. A făcut armata la Batalionul 9 vânători de munte din Vulcan. Povestește despre România și despre moșii și strămoșii noștri cu dragoste și sârg, mulțumind de fiecare dată lui Dumnezeu, cel care L-a ajutat să trecă cu bine războiul și care îl ține și acum în viață. Are un singur regret:

”Dacă nu îi ajutau americanii, noi îi băteam pe ruși!…”

La evenimentul organizat cu sprijinul directorului Apa Serv, Costel Avram, au mai fost prezenți președintele Filialei județene Hunedoara a Asociației Naționale ”Cultul Eroilor”, Gheorghe Ile (primar al municipiului Vulcan), secretarul acestei asociații – Dorel Șchiopu, promotor al unor evenimente de promovare a istoriei, notarul Liviu Gherghin.

”În dorința noastră firească de a marca, așa cum se cuvine Centenarul Marii Uniri, împreună cu echipa de la Apa Serv am fost astăzi gazdele unui eveniment de excepție. Astfel, alături de câțiva oameni ai Văii Jiului care au scris istorie prin însăși viața lor și alături de Gheorghe Ile și Dorel Schiopu s-a vorbit tinerilor patrioți din cercul Cultul Eroilor de la Colegiul Mihai Eminescu din Petroșani despre istorie și despre experiența trăită în Război și, mai apoi, în perioada comunistă, de acești oameni de mare ispravă care ne-au trecut azi pragul, Alexandru Dobocan -99 de ani – veteran de război; Ulrich Ernest – 92 ani- fost deportat în URSS: Mircea Muntean – președinte AFDPR, Filiala Valea Jiului. Fără îndoială, asemenea evenimente vom mai face în acest an și la Apa Serv”, a declarat Costel Avram.

Marcarea Anului Centenar prin derularea unor astfel de evenimente care să rememoreze ceea ce înaintașii noștri au trăit pentru cauza de la 1 Decembrie 1918, pentru Marea Unire, este cel mai bun prilej pentru a privi viața din altă perspectivă, pentru a pune preț pe alte valori ale acesteia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.