Știri

APSIA ROMÂNIA – O importantă donație de 3000 de cărți pentru Petrila

Centrul de Documentare și Informare al Școlii Gimnaziale Nr. 6 Petrila a primit de curând o donație de 3000 de cărți din partea companiei APSIA ROMÂNIA care își desfășoară activitatea în domeniul prevenirii și stingerii incendiilor.

”Pe parcursul anului școlar 2017-2018 am desfășurat proiectul educațional ”În lumea cărților” încercând să găsim modalități și tehnici care să contribuie la stimularea interesului pentru lectură, dorim să repunem în drepturi cartea și biblioteca, de a le aduce în atenţia copiilor şi părinţilor, de a contribui la redescoperirea lecturii ca o plăcere, o relaxare, un izvor de cunoaştere şi visare fără egal. APSIA a susținut aceste idei și ne-a oferit o mulțime de cărți care cu siguranță vor fi pe placul copiilor, iar personal, sunt bucuroasă că Valea Jiului atrage atenția prin activități de acest gen și cred că putem face mult mai multe, trebuie doar să vrem!” – Bibliotecar, Raluca Cocolan.

Ritmul tot mai accelerat de evoluţie a lumii contemporane şi al acumulării progresive de informaţii a pus amprenta asupra preocupărilor şi modului de viaţă al familiei de azi. Oamenii ocupaţi s-au îndepărtat de lumea cărţilor, iar televizorul, calculatorul, internetul au devenit pentru ei cele mai importante surse de informaţie, făcând tot mai rar sau deloc gestul de a citi o carte, de a intra într-o bibliotecă, într-o librărie, de a-şi construi o bibliotecă proprie. Acest proiect însă, a adus activități interesante în rândul copiilor: au realizat semne de carte handmade, au aflat care sunt instituţiile care se ocupă de apariţia, distribuirea, păstrarea cărţilor dar și a celor care se ocupă cu reciclarea hârtiei (elevii au strans peste 1,5 t de hârtie), au cunoscut scriitori locali, au participat la concursuri de lectură pe nivele de vârstă și au dovedit un real interes pentru carte și bibliotecă.

Parteneri în acest proiect au fost și Asociația Culturală ”Les Amis de la France”, CASA CORPULUI DIDACTIC HUNEDOARA și EDIL SAL PREST S.A.

One Reply to “APSIA ROMÂNIA – O importantă donație de 3000 de cărți pentru Petrila

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.