Știri

Junii Petrileni, excelență la Festivalul Internațional ”Sanda Ionel Marcu” în Banat

Regal folcloric pe scena de la Grădinari, judeţul Caraş-Severin, unde s-a desfășurat în perioada 5-6 octombrie ediţia a VI -a a Festivalului Internaţional al Ansamblurilor de Dans Popular ”Sandu Ionel Marcu”, un concurs dedicat ansamblurilor folclorice ajuns deja, de câteva ediții, de renume internațional.

Festivalul de la Grădinari poartă numele reputatului maestru coregraf, Sandu Ionel Marcu, cel care s-a dedicat păstrării și conservării dansului, portului și cântecului popular românesc până la părăsirea acestei lumi, acest festival fiind axat tocmai pe acest principiu, accetul fiind pus pe schimbul inter-cultural, mărturie fiind participarea unui număr mare de ansambluri folclorice cu tradiție din toate regiunile din țară, cât și din străinătate.

La invitația directorului festivalului folcloric, Codruț Anca, maestru coregraf al Ansamblului Folcloric ”Carașul”, precum și a primarului din Grădinari, profesor Ovidiu Fica, Ansamblul ”Junii Petrileni” au dus faima tradițiilor populare ale momârlanilor pe scena festivalului din Banat, participând cu tot ansamblul de dansatori, fluieraşi, soliști și instrumentişti, organizatorii răsplătindu-le cu excelență efortul și munca depusă pentru păstrarea și conservarea folclorului autentic din ”Țara Momârlanilor”.

”Am fost onoraţi să participăm la acest festival, ducând faima dansurilor tradiţionale româneşti din zona momârlanilor din Petrila, jienele, cântece care se aud şi se joacă la nedei, la nunţi, la sărbători, sau ori de câte ori e nevoie, cu vechime de peste 200 de ani, culese și păstrate de noi așa cum erau și în acele vremuri. Mulțumesc pentru această onoare tuturor organizatorilor festivalului, în special directorului Codruț Anca, pentru cea mai bună colaborare pe care am avut-o ”, a declarat coregraful Constantin Cigmăian, directorul Ansamblului folcloric ”Junii Petrileni”.

Având astfel de oameni dedicați folclorului și tradițiilor, vorbind de orice regiune folclorică românească, cu siguranță zestrea pe care am moștenit-o de la străbuni nu va pieri niciodată. Junii Petrileni, pe lângă participarea la acest festival de înaltă ținută cultural-artistică, au încheiat acorduri noi de colaborare prin participarea la evenimente viitoare din țară și de peste hotare, alături de Ansamblul ”Carașul”.

Festivalul ”Sandu Ionel Marcu” de la Grădinari a fost organizat de Ansamblul Folcloric ”Carașul”, la 35 de ani de activitate în domeniu, cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Grădinari, Casa de Cultură ”Cacova” Grădinari, Centrul Cultural ”Carașul” Grădinari, Consiliul Județean Caraș-Severin și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Caraș-Severin, sub egida Centenarului României.

Album foto:

Această prezentare necesită JavaScript.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.