Știri

Școala nr. 2 din Petrila – reabilitare cu finanțare europeană

Proiectele finanțate din fonduri europene în orașul Petrila continuă șirul aprobărilor venite de ADR Vest, astfel că, în ceea ce privește infrastructura școlară, primarul Vasile Jurca aduce încă o veste bună pentru petrileni privind Școala nr. 2, structură a Colegiului Tehnic ”Constantin Brâncuși” din Petrila.

”Am fost anunțat de directorul ADR VEST, domnul Sorin Maxim, că a fost aprobat contractul de finanțare pentru lucrările de intervenție la Școala nr. 2 – Colegiul Tehnic Constantin Brâncuși, în scopul creșterii eficienței energetice. În acest sens am fost invitat joi, 1 noiembrie 2018, la Timișoara, pentru semnarea contractului de finanțare”, spune într-o postare pe rețeaua de socializare, Vasile Jurca.

Școala nr. 2 din Petrila (Lonea) este cea mai veche clădire din Petrila, rezervată învățământului gimnazial, iar această oportunitate de finanțare pe bani europeni este mai mult decât binevenită, administrația de la Petrila având trimise mult mai multe cereri pentru obținerea finanțării, după cum informează primarul Jurca:

”Doresc să mulțumesc consilierilor locali și tuturor colegilor din primărie care au contribuit la realizarea proiectelor cu finanțare europeană, acesta fiind cel de-al patrulea contract aprobat din șirul de 24 de proiecte pentru care am depus cereri de finanțare. Încă un obiectiv asumat și realizat, vizavi de infrastructura școlară”, a declarat primarul Vasile Jurca.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.