Știri

În Ajunul Crăciunului momârlanii pornesc cu colindul ”Pițărăilor”

Urările pițărăilor se aud pe la toate casele de creștini din Valea Jiului, în special în satele momârlănești tradiționale, la Cimpa ori în Jieț din orașul Petrila. Nu încape îndoială că folclorul obiceiurilor de iarnă la români este, prin frumuseţe şi diversitate, cel mai frumos din lume. Așa cum nu e loc de tăgadă că, Citește mai mult…

Știri

Cod portocaliu şi galben de ninsori şi lapoviţă în weekend

În noaptea de vineri spre sâmbătă (14/15 decembrie) vor fi mai ales ninsori. Din a doua parte a zilei de sâmbătă (15 decembrie) în Dobrogea va ploua, iar în Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei şi local în Transilvania vor fi precipitaţii mixte şi se va forma polei. Local, precipitaţiile vor fi importante cantitativ. COD GALBEN – Citește mai mult…

Știri

Colegiul Tehnic „Constantin Brâncuşi” – Premiile naţionale eTwinning

În cadrul conferinței au fost premiate cele mai bune proiecte eTwinning desfășurate în anul școlar 2017-2018 și școlile care au obținut titlul de „Școală eTwinning” în acest an. Astfel, au fost acordate Premiile naţionale eTwinning, Locul I Școala gimnazială Ion Buteanu, Buceș. Categoria Învățământ gimnazial British and American culture, prof. Valentina Maria Barb. Tot în Citește mai mult…

Știri

Petrila – Centenarul României Mari în fotografie, carte și film documentar

Casa de Cultură ”Ladislau Schmidt” din Petrila a fost gazda unui eveniment deosebit care a făcut parte din seria manifestărilor dedicate Centenarului Marii Uniri. Trei proiecte culturale derulate de Consiliul Local și Primăria orașului Petrila, primind finanțare prin Ministerul Culturii și Identității Naționale, au văzut lumina reflectoarelor, în seara zilei de 12 decembrie, într-un emoționant Citește mai mult…

Știri

SVSU Petrila vă informează

COMPARTIMENTUL DE PREVENIRE, DIN CADRUL SERVICIULUI VOLUNTAR PENTRU SITUATII DE URGENTA PETRILA VA INFORMEAZA: Avand in vedere gradul sporit de vulnerabilitate la incendiu la gospodariile cetatenesti, pe timpul sarbatorilor de iarna, recomandam respectarea principalelor masuri de protective antiincendiu, precum ar fi: 1. Reguli si masuri de prevenire a incendiilor la instalarea si folosirea sobelor: a) Citește mai mult…

Știri

Petrila și Vulcan. Joi, 13 Decembrie 2018 – Atenție se ia apa!

Apa Serv Valea Jiului S.A. Petroşani anunţă restricţii în furnizarea apei potabile pentru joi, 13.12.2018, în localităţile: – Petrila – între orele 9:00 – 14:00. Zona afectată: Cartier Tudor Vladimirescu şi strada Republicii, zona cuprinsă între Poştă şi Magazin Expans. Motivul restricţiei: înlocuire branşament la blocul 38, strada Tudor Vladimirescu. – Vulcan – între orele Citește mai mult…

Știri

Petrila și Vulcan. Marți 11 Decembrie 2018 – Atenție se ia apa!

Apa Serv Valea Jiului S.A. Petroşani anunţă restricţii în furnizarea apei potabile pentru marţi, 11.12.2018, în localităţile: – Petrila: între orele 9:00 – 12:00. Zona afectată: Cartier Tudor Vladimirescu şi strada Republicii, zona cuprinsă între Poştă şi Magazinul Expans. Motivul restricţiei: înlocuire branşament la blocul 36B din strada Tudor Vladimirescu. – Vulcan: între orele 10:00 Citește mai mult…

Cuvânt pentru suflet Știri

Cuvânt pentru suflet – Zămislirea Sfintei Fecioare Maria

Lipsa copiilor întrista tare pe respectaţii şi cinstiții părinţi Ioachim și Ana din pricina Legii lui Moise şi a flecărelilor din partea oamenilor lipsiţi de minte, pe când ei voiau să se nască din ei ceva nu numai pentru a şterge ocara lor, dar şi cea a lumii întregi, pentru a o duce la o Citește mai mult…