Meteo Știri

Valori termice și precipitații în intervalul 21 ianuarie – 3 februarie

Administraţia Naţională de Meteorologie a publicat prognoza meteo pe două săptămâni, intervalul 21 ianuarie – 3 februarie 2019. Potrivit estimărilor, ploile îşi vor face apariţia în prima parte a intervalului în sudul şi vestul ţării. Meteorologii anunţă că în jumătatea nordică şi la munte sunt aşteptate precipitații slabe și local moderate cantitativ, în special lapoviţă şi ninsori.

TRANSILVANIA
Regimul mediu de temperatură va avea, până spre sfârșitul lunii ianuarie, fluctuații de la valori în jurul celor climatologic specifice perioadei (maxime 0…3 grade și minime -8…-2 grade) la valori peste cele normale – cel mai probabil în zilele de 23, 24 și 25 ianuarie când vor fi 3…7 grade ziua și -3…0 grade noaptea, mediat regional. Deși gradul de incertitudine a modelului probabilistic este încă destul de mare, în ultimele două zile de ianuarie și primele zile ale lunii februarie este estimată înregistrarea unui ecart termic apropiat de cel caracteristic acestei perioade din an. Probabilitatea pentru precipitații -mixte sau predominant ninsoare- va fi relativ ridicată pe tot parcursul intervalului de referință, însă acestea vor fi în general slabe.

BANAT
Regimul mediu de temperatură va avea, până spre sfârșitul lunii ianuarie, fluctuații de la valori în jurul celor climatologic specifice perioadei (maxime 1…4 grade și minime -4…-2 grade) la valori peste cele normale – cel mai probabil în zilele de 23 și 24 ianuarie când vor fi 4…7 grade ziua și 0…2 grade noaptea, mediat regional. Deși prezentând încă un grad mare de incertitudine, caracteristica ultimelor două zile de ianuarie și a primelor zile ale lunii februarie este estimată a fi de situare a temperaturilor în apropierea ecartului mediu specific acestei perioade din an. Probabilitatea pentru precipitații va fi relativ ridicată pe tot parcursul intervalului de referință, iar în perioada 23-25 ianuarie, atunci când vor predomina ploile, se pot cumula și cantități de apă mai importante.

OLTENIA
Intervalul de referință va debuta cu un regim termic apropiat de cel climatologic specific (maxime 1…3 grade și minime -5…-3 grade), apoi -până spre data de 28 ianuarie- sunt anticipate temperaturi peste cele normale în ultima decadă a lunii ianuarie, cu un ecart mediu diurn de 3…7 grade și nocturn de -1…3 grade. Estimările pentru ultimele două zile de ianuarie și începutul lunii februarie, deși prezintă încă un grad relativ ridicat de incertitudine, tind să indice ca cel mai probabil un regim termic apropiat sau ușor peste cel normal al perioadei. Probabilitatea pentru precipitații va fi mai ridicată în perioada 22-25 ianuarie, atunci
când va predomina forma lichidă a acestora și vor fi și cantități de apă local mai însemnate.

LA MUNTE
Deși vor fi variații de la un interval la altul, valorile termice se vor situa -în cea mai mare parte a intervalului- în jurul celor normale acestei perioade din an (maxime -6…-2 grade, minime -12…-7 grade), iar în perioada 23-25 ianuarie temperaturile se vor situa peste mediile climatologice (sunt de așteptat valori diurne ușor pozitive, iar nocturne în medie -8…-4 grade). Probabilitatea pentru precipitații va ridicată în mare parte a intervalului, dar cu precădere în perioada 23-26 ianuarie, când vor predomina ninsorile, dar vor fi și precipitații mixte, local moderate și însemnate cantitativ.

Mai multe detalii pe link-ul următor: MeteoRomânia

Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.