Cuvânt pentru suflet Știri

Despre nevoia de iubire a copiilor, de a fi acceptati si respectati

Un copil are nevoie de o parere despre sine sanatoasa si echilibrata, iar aceasta parere vine in primul rand din oglinda pe care copilul o are in ochii parintilor, din “parerile” acestora fata de el si fata de actiunile lui.

Pare din ce in ce mai dificil sa satisfaci nevoia de iubire a copiilor, sa iti demonstrezi iubirea pentru copilul tau. Sa fie oare cadourile, jucariile, hainele scumpe caile de acces catre “sufletul lui”?

Uneori pare simplu astfel, mai ales ca un copil pare extrem de fericit cand primeste ultimul model de telefon si extrem de nefericit cand nu il are. Oare daca esti alaturi de el, il duci la diverse activitati, te interesezi mereu de ce face, e bine sau e rau? Cand e bine si cand e prea mult?

Un lucru este clar: daca un copil se simte iubit cu adevarat sincer de catre parintele său, el se va simti acceptat, valorizat si motivat. Va fi mai receptiv la cerintele parintelui, la regulile si interdictiile acestuia.

Orice parinte va spune ca el isi iubeste copilul si acest lucru este cu siguranta adevarat. Dar oare care e modalitatea prin care copilul sa simta aceasta iubire? Este la fel de eronat ca un copil sa se considere un “miracol al existentei”, un “dar divin” dar si sa se considere mereu inferior celorlalti. Copilul cu o parere prea buna despre sine va refuza mereu un “nu” considerand ca totul i se cuvine. De asemenea, copilul care se subestimeaza va spune mereu “nu pot” sau “nu stiu”. Va avea o atitudine mereu defensiva intr-o lume care lui i se pare mai buna decat va fi el vreodata.

De ce sunt adolescentii rebeli?

Odata cu debutul adolescentei, caracterizata ea insasi ca perioada de furtuni emotionale. Copilul cu nevoi emotionale ignorate sau nesatisfacute in prima copilarie va deveni si mai vulnerabil in raport cu problemele varstei. Copiii carora le-a fost oferita iubirea de felul “te iubesc doar daca esti cum vreau eu” sau “daca nu faci asta nu te mai iubesc”, vor invata sa se raporteze exact in acest fel la parinti cu toata energia de care pot fi capabili. Ei invata sa manipuleze situatiile in favoarea lor, sa isi conditioneze parintii. Daca sunt multumiti ii vor multumi pe ceilalti dar daca sunt nemultumiti ii vor frustra pe ceilalti: “invat daca imi cumperi…”. Parintii ajung ei insisi sa fie blocati, sa simta cercul vicios in care exista. Ei ajung sa uite ca in urma cu doar cativa ani au actionat la fel prin “iti ofer ce vrei daca…”.

Pe de alta parte, parintii sunt mirati cand copilul ajuns adolescent refuza, iar de data asta chiar reuseste, sa le faca pe plac. Problema este ca acesti copii adolescenti ajung sa”refuze” lucruri care tin de propria lor devenire. Ei refuza scoala, refuza aspecte importante pentru ca simt ca aceste aspecte le-ar face placere parintilor. S-a initiat astfel de mult un joc al refuzului si frustrarii reciproce in locul unui joc al iubirii reciproce. Acest cerc vicios se transforma in manie si resentiment ce poate fi dus mai departe in intrega viata.

Parintii sunt astfel nevoiti sa isi comunice iubirea intr-un limbaj pe care copilul sa il cunoasca si sa il inteleaga pentru ca iubirea nu “se subintelege”.

Generatia noastra de parinti am fost crescuti in ideea ca daca avem haine, mancare si suntem dusi la scoala inseamna ca parintii ne iubesc. In zilele noastre, aceste aspecte sunt esentiale dar nu ajung sa demonstreze copilului iubirea. Iubirea se demonstreaza mai ales prin acceptare si prin respect, prin ascultare si intelegere.

Este bine de retinut ca un copil este un copil chiar daca are doi sau douazeci ani si el se va comporta ca un copil. Comportamentul copilului nu este pe placul nostru si nici pe placul celorlalti ci este ghidat de emotii si de reactii de moment si in mare masura de ceea ce el crede ca e bine.

Daca in relatia parinte copil acesta din urma simte ca este dator sa indeplineasca dorintele parintilor, el se va simti neputincios, nesigur si manios simtind ca niciodata nu e de ajuns, ca niciodata nu va face nimic indeajuns.

Imaginea copilului in ochii parintelui este imaginea pe care copilul o interiorizeaza. El o duce cu sine in viata, in activitatile sale si in grupurile in care va intra. Un copil care simte ca este competent si valoros in ochii parintelui va stii el ca este astfel si la scoala si in viata. Un copil care va beneficia de acceptare si de intelegere va invata la randul lui sa se accepte pe sine si sa ii inteleaga pe ceilalti.

Autor: Catalina Hetel – psihoterapeut, psihodramatist, terapeut de familie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.