Cuvânt pentru suflet

Adolescenţii, între control şi neglijare – Cuvânt pentru suflet

Relaţiile părinţilor cu copiii lor adolescenţi trec în mod inevitabil prin perioade de criză. Aceste momente tensionate nu reprezintă nicidecum un semn că relaţia nu este funcţională sau că adultul nu este un părinte suficient de bun.

De multe ori, părinţii fac eforturi mari pentru binele copiilor sau pentru ceea ce cred ei că este spre binele copiilor. Sacrifică de la bani, stare de odihnă, de relaxare, confort de moment, până la unele vise personale sau profesionale. Toate acestea le creează multora dintre părinţi sentimentul că deţin dreptatea absolută în raport cu copiii sau că, şi în situaţiile în care greşesc, sunt total justificaţi.

Înţelepciunea părintelui poate fi apreciată și admirată de adolescent atunci când este manifestată de către părinte în cadrul unor discuţii în care şi fiul (fiica) este încurajat(ă) să își exprime părerea. Mesajele înţelepte devin însă greu de digerat, şi determină reacții de închidere în sine sau de revoltă, atunci când sunt transmise prin discursuri moralizatoare și comparații cu alte persoane, îndeosebi tot copii sau adolescenți.

Este important ca părinţii de adolescenţi să înţeleagă un lucru esențial: controlul excesiv nu duce la consolidarea relaţiei copil-părinte, nici la creşterea încrederii adolescentului în ei. Iar mesajele, oricât de importante ar fi, nu se transmit în discursuri moralizatoare. Experienţa de viaţă a părinților, lucrurile pe care aceștia le-au trăit și din care au avut ocazia să extragă lecții valoroase de viață sunt un atu în relația cu copiii lor, pe care grupul de prieteni nu îl deține. Condiția reușitei este ca părinții să fie conştienţi că aceste experienţe sunt numai repere de viaţă, deci nu trebuie impuse, pentru că darul cel mai mare pe care părinții îl pot oferi este să-l susţină pe copil în eforturile lui de a-și contura propria personalitate, de a învăța să ia propriile decizii şi de a ști când să ceară părerea sau ajutorul familiei.

Disensiunile sunt un semn al faptului că adolescentul îşi conturează personalitatea, are nevoie să îşi definească propriile idei şi opinii, să exploreze şi să descopere singur validitatea acestora. În etapa adolescenţei este foarte puţin probabil ca fiul/fiica dumneavoastră să fie dispus(ă) să preia experienţe trăite de părinţi şi să le considere în mod automat drept adevărate. Tendinţa firească este ca adolescentul să pună toate sfaturile şi sugestiile dumneavoastră sub semnul întrebării, să conteste, să nege.

Extreme nepotrivite

Există două tipuri de atitudini, situate la două extreme, ambele la fel distructive. Astfel, unii părinţi pot fi tentaţi să ofere libertate maximă copilului adolescent, fără a-i stabili deloc reguli. Pretextele pentru care părinţii pot alege această atitudine sunt dintre cele mai diferite. De la ideea că în vremurile actuale tinerii sunt mult mai independenţi şi maturi, până la aceea că preferă să nu se certe, să aibă înţelegere în casă. În spatele acestei atitudini se află teama şi nesiguranţa părintelui de a nu fi capabil să îşi exercite în mod corespunzător rolul. Adolescentul care pretinde mai multă libertate, lipsa unor reguli din partea părinţilor, deşi pare a-i împlini nevoia, transmite un mesaj negativ. Lipsa limitărilor este percepută drept absenţa interesului, a afecţiunii şi îl privează pe adolescent de nişte repere absolut necesare în educaţia sa.

La cealaltă extremă se află atitudinea rigidă, prin care sunt impuse extrem de multe reguli, referitoare atât la aspecte importante, cât şi la cele banale. De obicei, acestea sunt impuse, fără a fi analizate, discutate anterior cu adolescentul, fără a-i fi explicate consecinţele anumitor alegeri personale, singurul argument la care se face apel fiind cel al autorităţii – „faci aşa pentru că aşa spun eu, nu accept comentarii“. Şi în spatele acestei atitudini se poate afla o insuficientă înţelegere a nevoilor caracteristice adolescenţei sau teama de a nu pierde controlul, de a nu fi depăşit de schimbările care apar în viaţa fiului/fiicei.

Evitarea conflictului din teamă conduce la acumularea de noi tensiuni

Chiar dacă nu cădeţi în una dintre cele două extreme şi încercaţi să aveţi o atitudine educativă echilibrată, nu veţi fi ferit de greşeli, întrucât, oricât de mult v-aţi strădui, nu sunteţi perfect, iar succesul educaţiei nu stă în perfecţiune. Dacă acceptaţi ideea că disensiunile şi tensiunile în relaţia cu copilul dumneavoastră adolescent sunt fireşti şi fac parte din dinamica normală a relaţiei, iar momentele contradictorii prin care fiul/fiica trece îl/o ajută să se dezvolte şi să îşi definească personalitatea, veţi găsi mai uşor o modalitate de a gestiona aceste situaţii.

Evitarea conflictului din teama de a nu se întrerupe sau degrada relaţia şi renunţarea în acest mod la exprimarea punctului de vedere va conduce doar la acumularea de noi tensiuni. În acest mod nu veţi reuşi decât să amânaţi problema, în loc să o rezolvaţi. Este util ca momentul discuţiei să vă găsească pregătiţi, pentru că sub impactul stărilor afective puternice de moment reacţiile dumneavoastră pot fi distructive – reproş, învinovăţire, jignire.

Este important ca încă de la început să îi explicaţi fiului/fiicei dumneavoastră că alegeţi să aveţi această discuţie potenţial neplăcută tocmai pentru că ţineţi la el/ea. De asemenea, oricât de multă revoltă simţiţi, încercaţi să nu vă lăsaţi acaparaţi de tendinţa de a reproşa, de a aduce în discuţie şi alte subiecte care sunt ţinta nemulţumirii dumneavoastră. Rămânând concentrat/-ă doar asupra unei singure probleme, veţi putea ajunge la o concluzie clară pentru ambele părţi.

Modul în care abordaţi conflictele, un model pentru adolescent

Chiar dacă poate părea dificil, încercaţi să vă păstraţi claritatea, explicând exact ce anume vă nemulţumeşte, ce simţiţi în situaţia respectivă, ce aşteptări aveţi de la adolescent, precum şi care sunt consecinţele pozitive ale unei eventuale schimbări făcute de acesta din urmă. Evitaţi să utilizaţi fraze care încep cu „niciodată“ sau „întotdeauna“, care transformă discuţia într-un dialog al surzilor. O altă tendinţă distructivă ce poate apărea este aceea de a răspunde la reproş cu reproş, pierzându-vă în totalitate calmul şi echilibrul. Încercaţi, în schimb, să înţelegeţi care este problema, asiguraţi-l/o de acest lucru, precum şi de faptul că nu vreţi decât să îl/o ajutaţi, că sunteţi de partea lui/ei şi nu în tabere adverse. Modul în care trataţi disensiunile şi conflictele cu copilul dumneavoastră adolescent poate fi un model pentru modul în care se va purta ulterior acesta, în familia pe care şi-o va întemeia.

Dana Alecu – psiholog

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.