Sport

Sâmbătă, finala Cupei României la Fotbal – Aurul Brad vs Inter Petrila

Astăzi, sâmbătă – 8 iunie 2019, în finala fazei judeţene a ”Cupei României” la fotbal se întâlnesc CS Inter Petrila şi CSA Aurul Brad. Partida se joacă de la ora 17:00, pe stadionul ”Jiul” din Petroşani și va fi prefațată de alte două competiții organizate de AJF Hunedoara.

Ziua finalelor la Petroșani!

Începând cu ora 14:00, se vor întrece elevii din clasele V–VIII de la Colegiul ”Mihai Eminescu” din Petroşani şi Colegiul Tehnic ”Constantin Brâncuşi” din Petrila, în finala primei ediţii a competiţiei ”Din cartier pe stadion”, organizată în parteneriat de AJF Hunedoara şi Inspectoratul Şcolar Judeţean, adresată elevilor din mediul urban.

Începând cu ora 15:00 va avea loc finala de la ”Transformă uliţa în stadion”, ajunsă la cea de-a doua ediție, organizată în parteneriat cu ISJ Hunedoara și adresată elevilor claselor V – VIII din mediul rural, în care se întâlnesc Şcoala Gimnazială Băiţa şi Şcoala Gimnazială Dobra.

Cele două finale vor fi urmate de festivităţile de premiere ale copiilor, programate de la ora 16:30, după care se va da startul finalei ”Cupei României”.

Meciul de cupă, Aurul Brad – Inter Petrila, va fi condus de o brigadă de albitri de calitate. Puctând importanța evenimentului, președintele AJF Hunedoara declară pentru rubrica sport a zvj.ro:

”Vrem să respectăm competiția, să asigurăm un arbitraj de calitate, să facem un eveniment pe măsură. Este un eveniment pe care îl tratăm cu cea mai mare seriozitate, mai ales că este pentru prima dată când are loc la Petroșani”.

Astfel, la centru arbitrajul va fi asigurat de arbitrul din Liga 2 – Andrei Nagy, ajutat la margine de Andrei Buda și Cristian Bumb, ambii tineri arbitri de Liga 3. Arbitru rezervă va fi un alt tânăr talentat din județ, Andrei Fodor. În pauza meciului vor fi premiaţi şi copiii de la Şcoala de Fotbal ”Damian Militaru” pentru prezenţa lor la Interliga Naţională.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.