Știri

La Petrila, spre cinstea lor, cetățenii contribuie la înfrumusețarea orașului

La Petrila, eforturile administrației locale privind întreținerea domeniului public, a parcurilor și zonelor verzi sunt dublate de interesul cetățenilor care, spre cinstea lor, înțeleg să acționeze în mod voluntar pentru curățenia și întreținerea zonelor verzi din jurul blocurilor în care locuiesc.

Datorită acestui fapt, în multe din cartierele Petrilei, zonele verzi din jurul blocurilor sunt frumos întreținute iar, cu sprijinul unor cetățeni gospodari, aici și-au făcut apariția frumoase ronduri sau chiar grădini cu flori, copaci ornamentali și iarbă tunsă cu regularitate.

Câteva exemple edificatoare în acest sens sunt, în opinia primarului Vasile Jurca, cele din zona blocurilor 22, 23A și 25 de pe strada Minei sau blocului 62 de pe strada Republicii.

Aici, locatarii s-au mobilizat, au plantat flori și astfel au adus un plus de frumusețe și culoare în fața blocului în care locuiesc, motiv pentru care îi felicit și le mulțumesc, în numele administrației locale, pentru spiritul lor civic”, spune primarul Vasile Jurca.

În același timp, primarul Petrilei evidențiază și locatarii din alte zone ale orașului, cum ar fi blocul 1, blocul 15B și blocul 23 de pe strada Al. Sahia, blocurile 3, 5, 6 și 11 din cartierul 22 Decembrie, blocuriule 18, 44, 56 și 58 din cartierul 8 Martie sau cele din cartierul 6 August, unde locatarii întrețin foarte bine spațiile verzi din fața blocului, contribuind la frumusețea orașului.

Orașul Petrila este unul dintre orașele care abundă de verdeață, iar administrația locală sprijină eforturile cetățenilor care întrețin, sau aduc îmbunătățiri asupra zonei în care locuiesc. Sunt zone în care locatarii de la bloc au înțeles spiritul responsabilității, chiar dacă locuiesc la bloc. Îi felicit în mod deosebit pentru acest tip de atitudine care este un exemplu pentru întreaga noastră comunitate”, a declarat primarul Vasile Jurca.

În același timp, acesta își exprimă dezaprobarea față de o altă categorie de cetățeni, care din teribilism sau răutate, distrug munca celor care sunt preocupați de înfrumusețarea orașului Petrila.

La sfârșitul săptămânii trecute, ne-am confruntat cu o astfel de situație, în zona Lonea, când mai multe ghivece cu flori care au fost amplasate pe podurile de pe strada principală a orașului au fost smulse de indivizi certați cu legea și aruncate în canal. Sunt fapte reprobabile și vinovații nu trebuie să rămână nepedepsiți. Noi încercăm să facem orașul să arate frumos, depunem multe eforturi pentru asta și aceste fapte nu trebuie trecute cu vederea”, apreciază primarul Vasile Jurca.

Pentru a preîntâmpina pe viitor astfel de fapte și pentru a-i putea sancționa pe cei vinovați, primarul Petrilei spune că polițiștii locali vor studia imaginile camerelor de supraveghere amplasate în oraș, dar face apel și la cetățenii de bună credință să nu ezite să semnaleze asemenea fapte reprobabile autorităților publice locale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.