Sport

Programul etapei naționale a Cupei României la Fotbal

În etapa naţională a Cupei României, ediţia 2019/2020, vor participa un total de 145 de echipe, calificate astfel: 14 echipe din campionatul Liga 1, 20 echipe din campionatul Liga 2, 69 echipe din campionatul Liga 3 şi 42 echipe câştigătoare ale etapei de judeţ.

Programul etapei naţionale este următorul:

Reamintim că la data de 31 iulie 2019 s-a disputat Faza I unde au participat 76 de echipe după cum urmează: 42 de echipe calificate din faza pe judeţ şi 34 echipe din Liga 3, un număr total de 38 de meciuri disputate și tot atâtea echipe calificate pentru Faza a II-a. Județul Hunedoara merge mai departe cu două reprezentante în Cupa României: CS Hunedoara și CS Inter Petrila

Faza a II-a: 14 august 2019

  • participă 60 de echipe: 38 de echipe calificate din faza I naţională şi 22 echipe din Liga 3. Se vor disputa 30 de meciuri.

Faza a III-a: 28 august 2019

  • participă 54 de echipe: 30 de echipe calificate din faza a II-a naţională, 13 echipe din Liga 3 şi 11 echipe din Liga 2. Se vor disputa 27 meciuri.

Faza a IV-a: 10-12 septembrie 2019

  • participă 36 de echipe: 27 echipe calificate din faza a III-a naţională şi 9 echipe din Liga 2. Se vor disputa 18 meciuri.

Şaisprezecimile de finală: 24 – 26 septembrie 2019

  • participă 32 de echipe: 18 echipe calificate din faza a IV-a naţională şi 14 echipe din Liga 1. Se vor disputa 16 meciuri.

Optimile de finală: 29 – 31 octombrie 2019

  • participă 16 echipe calificate din şaisprezecimile de finală. Se vor disputa 8 meciuri.

Sferturile de finală: 3 – 5 martie 2020

  • participă 8 echipe calificate din optimile de finală. Se vor disputa 4 meciuri.

Semifinalele, manşa tur: 21 – 23 aprilie 2020

  • participă 4 echipe calificate din sferturile de finală. Se vor disputa 2 meciuri.

Semifinalele, manşa retur: 12 – 14 mai 2020

  • participă 4 echipe calificate din sferturile de finală. Se vor disputa 2 meciuri.

Finala Cupei României: 23 mai 2020

  • participă 2 echipe calificate din semifinale. Se va disputa un meci.

Cu excepția semifinalelor, partidele se dispută într-o singură manşă. În caz de egalitate după 90 de minute de joc, se joacă încă două reprize de prelungiri, iar, după caz, la executarea loviturilor de departajare din punctul de pedeapsă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.