Cuvânt pentru suflet

Înălțarea Sfintei Cruci – Cuvânt pentru suflet!

În numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh. Amin. Acesta e începutul oricărei rugăciuni creştine. Încercările prin care trecem, de multe ori, ne fac să uităm de rugăciune. Uităm să aducem mulțumire în fiecare dimineață pentru o nouă zi care ne-a fost dată, uităm să cerem Lui ceea ce ne este nouă necesar. Cei mai mulți dintre noi uităm să ne rugăm înainte de culcare, sau când ne trezim, ori înainte de mânca.

“Încrede-te în Domnul din toată inima ta și nu te bizui pe înțelepciunea ta! Recunoaște-L în toate căile tale, și El îți va netezi cărările.“ – (Proverbe 3:5-61)

De Dumnezeu și de rugăciune ne amintim mai cu seamă atunci când avem diferite nevoi ori ne aflăm în momente critice. Când trăim sentimentul că nimeni altcineva nu ne poate ajuta. Când singura nădejde pe care o mai avem este la cel Atotputernic și la ajutorul Lui. Ne întoarcem ca fii risipitori ce suntem către El și cerem, dar după ce primim uităm să mulțumim.

Sfinții Părinți, în scrierile lor, ne îndeamnă să mulțumim chiar înainte de a cere ceva, ca și când deja am primit ajutorul. Câți facem asta? Mulțumirea este bineprimită și după ce dorința ne-a fost împlinită, dacă este sinceră, din suflet.

”În numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh. Amin. Cu aceste cuvinte ne adresăm lui Dumnezeu cel nevăzut, cel Unul în Treime, precum şi îngerilor şi sfinţilor lui din acea lume nevăzută, în jurul nostru se află duhurile luminii şi duhurile întunericului. Şi unele, şi altele veghează asupra fiecăruia dintre noi, aşteptând să vadă cu care ne vom învoi, cu duhurile luminii sau cu duhurile întunericului.

Când ne învoim cu unele, ori prin gânduri, ori prin cuvinte, ori prin fapte, atunci celelalte se depărtează de la noi. Când încuviinţăm primirea duhurilor întunericului, duhurile luminii se retrag de la noi, iar când încuviinţăm primirea duhurilor luminii, duhurile întunericului fug de la noi. Când rostim „în numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Duh,” atunci toate întunecatele oştiri diavoleşti cad degrabă unele peste altele în iad, iar noi vorbim prin rugăciune numai cu puterile luminii şi dragostei.” – (Sfântul Nicolae Velimirovici – Prin fereastra temniței, Editura Predania, 2009)

Înălţarea Sfintei Cruci, sărbătorită pe 14 septembrie, este cea mai veche dintre sărbătorile creştine și amintește de patimile şi moartea Mântuitorului pe Golgota. Aceeași zi este considerată şi data ce vesteşte sfârşitul verii şi începutul toamnei.

Sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci este singura cu post aspru şi rugăciune care apare atât în calendarul bizantin (ortodox şi greco-catolic), cât şi în cel latin. Ziua marchează de fapt două evenimente solemne: Aflarea Crucii şi înălţarea ei în faţa poporului de către episcopul Macarie al Ierusalimului, la 14 septembrie 335, şi aducerea Sfintei Cruci de la perşi, în 629, în vremea împăratului bizantin Heraclius, care a aşezat-o în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim.

Crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul a fost înălțată, pentru prima dată în văzul poporului, la 14 septembrie 335, un moment de sărbătoare păstrat și astăzi cu sfințenie de toți credincioșii fiind numită și Ziua Crucii. Potrivit tradiției, de Ziua Crucii se închide pământul și odată cu el se ascund și insectele, reptilele și plantele care au fost lăsate la lumină în primăvară.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.