Sport

ETAPA 12, LIGA IV HUNEDOARA – SURPRIZA DE LA POALELE CETĂȚII

Sâmbătă și duminică s-au disputat partidele contând pentru etapa cu numărul 12 a Campionatului Județean de Fotbal Hunedoara, de fapt aceasta fiind prima etapă a returului campionatului județean 2019/2020, un campionat disputat între 11 candidate, având un sistem regular urmat de playoff-playout, în premieră pentru AJF Hunedoara.

La Petrila, pe Stadionul ”Parângul” Lonea, formația gazdă Inter Petrila a întâlnit Șoimul Băița, meci încheiat cu scorul de 1 – 0, scor stabilit în minutul 23 al primei reprize de proaspătul reîntors la echipa petrileană, Adrian Duma. Elevii lui Câmpean au avut de asemenea în teren, pe lângă Duma, pe Alexandru Dumitru și el cu ștate vechi la Inter Petrila, după o pauză de un an de zile.

Alin Bocu, Adrian Duma și Alexandru Dumitru

Tot în Valea Jiului, la Vulcan, s-a disputat partida dintre CSM Mihai Viteazu Vulcan și CS Gloria al orașului Geoagiu, partidă încheiată la egalitate (1 – 1). După ce vulcănenii au condus din minutul 20 (gol înscris de Rere Moldovan), până în minutul 33, prin golul egalizator al lui Chelariu, stabilind scorul final al partidei.

Surpriza etapei vine de la poalele Cetății. La Deva, LPS Cetate Deva a întâlnit Retezatul Hațeg, partidă câștigată de deveni cu scorul de 1 – 0, scor stabilit încă din minutul 12 al primei reprize prin Denis Mihoreanu.

Două victorii în deplasare, Minerul Uricani obține 3 puncte la Călan și Aurul Brad învinge la Orăștie cu 2 – 0.

Rezultate etapa 12:

Clasament Liga IV:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.