Cuvânt pentru suflet Monden

LOREDANA – BLONDA DE LA SPORT SE DESTĂINUIE (I)

În permanență aranjată, având grijă de fiecare detaliu vestimentar, cu o cosmetică desăvârșită, ieșind în evidență de fiecare dată astfel încât nu poți să nu îți întorci privirea, ea este „Blonda de la Sport” – Loredana Crina Juglea. Are condeiul la fel de ascuțit ca și tocurile pantofilor (de care nu se lipsește nici pe terenul de sport) și, desigur, are vorbele la purtător, scrie despre sport cu preponderență hunedorean dar își dorește să scrie o carte în care să ne dezvăluie ceea ce este ea, cine este ea, Loredana, ce o reprezintă, trăirile și emoțiile care până acum erau doar de ea știute.

Până atunci ne dezvăluie câte puțin în scurte episoade în care descoperi o altă Loredana. Sau mai bine zis adevărata Loredana, fără perdea:

Jurnalul meu… Loredana Juglea (I)

„Tot singură săracă fată! Astea sunt mesajele și întrebările pe care le primesc zilnic. Că până la vârsta asta nu am și eu familia mea, copiii mei. Cum scrisul este pasiunea vieții mele nu mă voi opri niciodată în a-mi exprima gândurile, trăirile, emoțiile.

Sunt singură! Nu pentru că mă dau în vânt după singurătate. Are un gust amar și nu este deloc o parteneră confortabilă. Dar îmi e loială. De ce singură?? Pentru că îmi plac bărbații asumați. Cei care sunt stăpâni pe cucul lor, pe viața lor, pe inima lor. Îmi plac bărbații care nu poartă măști, care nu pozează în albume de familie ca mai apoi să își plângă nefericirea la fiecare fustă care se ridică. Da, îmi plac bărbații asumați care respectă femeia indiferent în ce postură e ea. Nevastă, amantă, prietenă, iubită. Îmi plac bărbații care iubesc femeia în orice variantă a ei.

Știi ce mi-a zis odată un preot? „Loredana, cu toții greșim, mai mult sau mai puțin. A iubi nu e un păcat. E păcat să îți bați joc de iubirea celuilalt. Femeia nu trebuie niciodată umilită sau coborâtă de pe un piedestal. Da, iubesc, îmi iubesc și soția și amanta și pe amândouă deopotrivă chiar dacă e împotriva firii. Una e mama la copii, alta e pofta inimii. Le iubesc separat, dar cu aceeași măsură”.

Evident că am plecat cugetând cum să iubești două femei când filosofia spune că nu poți iubi două femei din moment ce le înșeli pe amândouă. Apoi mi-am dat seama că totuși există dreptate în cuvintele sale. Că un bărbat poate face femeile din viața sa să se simtă regine sau sclave, prințese ori cerșetoare. Dar asta pot doar bărbații. Acei bărbați care plâng dar nu-i vezi, care calcă pe spini pentru tine, dar tu nu simți, acei bărbați care nu fug de responsabilități, dar mai ales au grijă de florile din gradina lor. Îmi place bărbatul necontrolat de femeia lui care nu se complace în „lasă că o familie te ține în rândul lumii chiar dacă nu sunt fericit”. Îmi place bărbatul care poartă pantaloni, are păr pe piept, vână în toate, iar femeia de la brațul lui e independentă.

Nu mi-au plăcut niciodată femeile manipulatoare, care taie la frunze la câini, care se dau mame eroine, dar care strigă prin toate colțurile, ți-am făcut un copil stai cu mine, sună alte femei să le ceară socoteală pentru pantalonii neasumți ai bărbaților lor. Mi-a fost rușine de femeile sănătoase care pot munci dar care cer bani de chiloți și tampoane. Sunt genul de femei care fac de râs rasa noastră pentru că de, de ce să nu o facă dacă fraierul o ține în puf.

Sunt singură! Pentru că am și eu slăbiciunile mele și am căzut în plasa falsificatorilor de sentimente și a amatorilor de plăceri efemere. Am avut sufletul făcut în mii de bucățele. Mi l-au călcat neasumat și cu nesimțire. Nu le-am cerut socoteală și nici nu m-am răzbunat pentru că știu că viața o va face în locul meu. Da, dar sunt singură și nu mă gândesc cum ar fi să am lângă mine un bărbat pe care să-l controlez din toate balamalele și să-i joc mândria în picioare.

Nu îmi e bine, nu îmi e nici rău. Singurătatea are prețul ei dar dacă trebuie să plătesc o singurătate în doi, când tot satul șie ce face bărbatul mai puțin tu, prefer singurătatea „singură”… E mai nasoală, dar mai cinstită…știi ce zic??!!!”

Va urma…

Post scriptum

„Am desenat cu gândurile noastre un univers unic, am scris cu dorurile noastre o poveste de poveste, pașii ne-au dus acolo unde inima și sufletul dansează valsul, lacrimile ne-au unit privirea, iar privirea ne-a unit destinul…un destin neîmplinit, dar totuși de neatins cu firea minții și de neînțeles. Și totuși doi oameni pot fi separați de timp, lume, fapte, vorbe , pot avea drumuri separate, dar nu pot fi despărțiți de amintiri trăite, gânduri purtate. De aceea îmi e dor să îmi fie dor de iubirea pură și necondiționată, de pașii noștri, de respirația întretăiată…dorul este singurul care ucide , dar și singurul care te salvează de același dor..” – Loredana

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.