Știri

CNPP – Plata pensiilor se va decala în luna ianuarie 2020

Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) aduce la cunoștință faptul că, pentru luna ianuarie 2020, dată fiind perioada sărbătorilor de iarnă, se decalează cu câteva zile plata drepturilor bănești pentru beneficiarii ale căror drepturi se achită prin intermediul C.N. Poșta Română S.A.

Astfel, în mod excepțional, drepturile se vor achita la domiciliul beneficiarilor în perioada 10-20 ianuarie 2020.

În cazul pensionarilor avizaţi (cei care nu sunt găsiți la domiciliu), drepturile bănești și documentul de plată se pot ridica de la ghişeele poştale până la data de 22 ianuarie 2020.

Poșta Română a anunțat, printr-un comunicat, luni dimineață, că în luna ianuarie 2020 distribuirea pensiilor se va decala, deoarece banii pentru drepturile sociale ajung în conturile Poştei Române începând cu 7 ianuarie. Compania a precizat că acest lucru se întâmplă la fiecare început de an.

Poșta Română precizează, potrivit comunicatului, că într-o lună obişnuită primeşte prima parte a banilor de pensii cu 3 zile înainte de prima zi lucrătoare a lunii în care pensiile sunt livrate.

În cazul drepturilor care se achită prin cont bancar, calendarul de plată nu se modifică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.