Sport

Prima ședință din 2020 la AJF Hunedoara – Propuneri de reorganizare a campionatului

Joi, 23 ianuarie, în localitatea Călan, a avut loc Sesiunea de lucru cu reprezentanții echipelor de Liga 4/Juniori U19, ocazie cu care, în prima parte a ședinței, s-a prezentat activitatea asociației din anul 2019, precum și sinteza regulamentului jocurilor de baraj și câteva aspecte legate de programul competițional din play-off/play-out sezonul 2019-2020.

În cea de-a doua parte a ședinței, s-a vorbit despre o reorganizare atât a Campionatului Județean de fotbal la seniori, cât și la juniori, iar printre propunerile de reorganizare, una foarte importantă zicem noi, ar fi cea legată de meciurile Juniorilor U19, acestea urmând să se joace în altă zi față de cele ale seniorilor Ligii 4, și nu în deschiderea meciurilor seniorilor, așa cum eram obișnuiți până acum, majoritatea fiind de acord cu această propunere. În plus, campionatul juniorilor U19 ar urma să se dispute pe regiuni, Valea Jiului și Valea Mureșului, pentru diminuarea costurilor legate de deplasările mai lungi. Aceste modificari ale regulamentului urmând să aducă beneficii, în opinia echipelor înscrise în campionat, astfel putând fi folosiți juniori U19 în partidele seniorilor.

O altă propunere prezentată de președintele AJF Hunedoara, Cristian Petrean, care vine de asemenea în sprijinul cluburilor care nu au jucători juniori a fost primită pozitiv. Astfel, pentru a avea drept de participare la campionatul de Liga 4, cluburile au următoarele obligatii: să participe la campionatele de juniori U19 – județean sau să participe cu 2 grupe de juniori la altă categorie de vârstă (U17, U15, U13,U11) pe toate fazele de derulare a competiției, respectiv, sistem regular cât și sistem play-off/play-out.

S-a discutat, de asemenea, despre posibilitatea primirii în Campionatul Ligii 4 a echipelor din Liga 5, cele care doresc să promoveze dar nu au grupe de juniori, acestea putând fi acceptate, interesul fiind acela de a avea cât mai multe echipe înscrise în Liga 4.

De asemenea, președintele Cristian Petrean a prezentat echipa câștigătoare a trofeului ”Fair-Play” pentru anul 2019, aceasta fiind echipa CS Inter Petrila.

Reprezentanții celor 10 echipe prezente (lipsind CSO Retezatul Hațeg) au fost de acord cu temele abordate solicitând în plus modificarea anexei 4, privind diminuarea unor penalități.

Toate aceste schimbări vor fi puse în practică din sezonul viitor, până atunci rămâne să urmărim ce se întâmplă în actualul campionat regular care va continua începând cu data de 7 martie 2019.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.