Cuvânt pentru suflet

Patriarhia Română – Explicaţie duhovnicească: Sfânta și Marea Vineri

Slujbele din Sfânta şi Marea Vineri inspirate din Sfintele Evanghelii, pe care imnografii le tâlcuiesc în stare de rugăciune şi doxologie, arată îndelung-răbdarea şi bunătatea Domnului Iisus Hristos faţă de toţi oamenii, adică iubirea Sa mai tare decât suferinţele chinurilor şi decât durerile morţii pricinuite de oameni.

Taina Sfintelor Patimi ale lui Hristos ca taină a iubirii Sale jertfelnice şi mântuitoare este preaslăvită în cântări pline de înţelesuri duhovniceşti adânci: „Ca o oaie spre înjunghiere Te-ai adus, Hristoase împărate, şi ca un miel fără răutate Te-ai pironit de (către) bărbaţii cei fără de lege, pentru păcatele noastre, Iubitorule de oameni”.

Toată făptura văzută a pătimit împreună cu Hristos, pentru că suferinţele lui Hristos ca Om au fost impropriate sau asumate de Persoana lui dumnezeiască, din iubire infinită şi negrăită pentru lume (cf. loan 3, 16): „Toată făp­tura s-a schimbat de frică, văzându-Te pe Tine, Hristoase, pe Cruce răstignit. Soarele s-a întunecat şi temeliile pământului s-au cutremurat. Toate au pătimit împreună cu Tine, Cel ce ai zidit toate, Cel ce ai răbdat de voie pentru noi, Doamne, slavă Ţie”.

Patimile sau Pătimirile Domnului sunt numite sfinte, mântuitoare şi înfricoşătoare.

Ele sunt sfinte, pentru că Cel ce suferă este nevinovat, este „Sfântul lui Israel”, Mesia, Fiul lui Dumnezeu, Cel despre Care îngerul Gavriil i-a spus fecioarei Maria: „Sfântul Care Se va naşte din tine Fiul lui Dumnezeu Se va chema” (Luca 1, 35);

Sunt mântuitoare, deoarece, îndurând aceste Pătimiri sau ispite ale durerii, Hristos ca Om nu Se desparte de Dumnezeu-Tatăl; El rămâne împlinitor al voinţei lui Dumnezeu, „ascultător făcându-Se până la moarte, şi încă moarte de cruce” (Filipeni 2, 8). Atunci, la miezul zilei, în mijlocul Raiului şi în ziua a şasea, când a fost făcut omul, Adam şi-a întins mâinile neascultării spre pomul oprit şi s-a despărţit de Dumnezeu. Acum Iisus, Adam Cel Nou, Şi-a întins mâinile pe lemnul Crucii, în miezul zilei şi în „mijlocul pământului”, în ziua a şasea (vineri), pentru a arăta ascultare faţă de Dumnezeu până la moarte, vindecând pe om de neascultare şi mântuindu-l de despărţirea lui de Dumnezeu-lzvorul vieţii.

A fost răstignit în afara cetăţii, într-o grădină, pentru că şi Adam cel vechi a călcat porunca înfrânării sau a postului în grădina Raiului. În acest înţeles, Sfântul Maxim Mărtu­risitorul arată scopul pătimirii Domnului Iisus Hristos: „Acesta a fost… scopul Domnului, ca, pe de o-parte, să asculte de Tatăl până la moarte, ca om, pentru noi, păzind porunca iubirii, iar pe de altă parte, să biruiască pe diavol, pătimind de la el prin căr­turarii şi fariseii puşi la lucru de el”.

Patimile sau Pătimirile sunt înfricoşătoare, pentru că Cel ce pătimeşte în trup nu este numai om, ci este Dumnezeu- Omul. Cel atotputernic şi smerit, Cel fără de păcate, de bunăvoie ia asupra Sa urmarea păcatelor lumii căzute. Pen­tru că Cel ce pătimeşte pe Cruce este Dumnezeu, Făcătorul cerului şi al pământului, se fac minuni în cer şi pe pământ: soarele se întunecă, în semn de doliu, iar pământul se cutremură, în semn de înfricoşătoare uimire. De aceea, după cum minunile Sale izvorâte din iubire pentru oameni, ca de pildă învierea lui Lazăr pentru care a plâns, sunt pătimite, tot aşa Pătimirile pe Cruce sunt minunate, după cum spune Sfântul Maxim Măr­turisitorul.

Informațiile referitoare la semnificațiile duhovnicești ale Săptămânii Patimilor sunt preluate din volumul „Foame şi sete după Dumnezeu”, al PF Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Ed. Basilica, Bucureşti, 2010.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.