Sport

Claudiu Feier – Multiplu campion național la numai 19 ani

Multiplu medaliat la Campionatele Naționale organizate de Federația Română de Popice, sportivul Claudiu Feier, legitimat la CS Inter Petrila a împlinit zilele acestea frumoasa vârstă de 19 ani. Palmaresul bogat al medaliilor obținute de sportivul petrilean, antrenat de Marcel Dobrică, la Finalele Campionatelor Naționale de Popice, l-a adus, nu o singură dată, pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, cucerind titluri de campion național la sportul cu popice, medalii de argint și bronz, atât la individual, cât și în tandem, sprint sau pe echipe.

”Sunt foarte mulțumit de rezultatele elevilor mei, concurăm cu cele mai puternice cluburi din țară, la nivel de popice. Claudiu Feier este unul dintre cei mai buni sportivi și îi urez pe această cale un sincer ”La mulți ani!” și cât mai multe rezultate deosebite, atât în sport cât și în viață”, a spus Marcel Dobrică.

Redacția Info Petrila și conducerea Clubului Sportiv Inter Petrila se alătură urărilor de ”La mulți ani!” și îi doresc să aibă parte de performanțe la fel de frumoase ca și până acum.

Claudiu Feier pe cel mai înalt podium

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.