Cuvânt pentru suflet

23 aprilie – Sfântul Mare Mucenic Gheorghe

Sfântul Gheorghe este sărbătorit de credincioşi în fiecare an, pe 23 aprilie. Această sărbătoare este considerată ca vestind începutul verii pastorale.

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe s-a născut în Cappadocia, într-o familie creștină, și a trăit în timpul domniei împăratului Dioclețian. S-a înrolat în armata romană și, parcurgând ierarhia militară, Sf. Gheorghe s-a făcut remarcat prin îndemânarea cu care mânuia armele. În ciuda decretului împotriva creștinilor, emis de Dioclețian în 303, Sf. Gheorghe a ales să-și mărturisească public credința creștină. Din ordin imperial, sfântul a fost întemnițat și supus torturii pentru a-și renega credința. Loviri cu sulița, lespezile de piatră așezate pe piept, trasul pe roată, groapa cu var, încălțămintea cu cuie, băutura otrăvită, bătaia cu vâna de bou și toate celelalte torturi nu au reușit să-l facă să renunțe la credința sa.

Martorii suferințelor Sfântului Gheorhe, uimiți de puterea sa de a rezista la durere, au renunțat la credința în zeități păgâne, îmbrățișând creștinismul. O dovadă a sfințeniei sale o reprezintă o minune săvârșită de Sfântul Gheorghe în timpul întemnițării sale. Atingând trupul unui deținut mort din celula sa, acesta a înviat, convingând-o astfel chiar pe împărăteasa Alexandra, soția lui Dioclețian, să se creștineze. Întrucât Sfântul Gheorghe a respins oferta împăratului de a-i acorda înalte onoruri în schimbul renunțării la creștinism, Dioclețian a ordonat omorârea prin decapitare a Sf.ântului Gheorghe și a soției sale, conform crestinortodox.ro.

În icoanele creștine Sfântul Gheorghe este înfățișat călare, ținând o suliță cu care ucide balaurul în mână. În unele icoane cu Sfântul Gheorghe, este înfățișată și o femeie care privește lupta de la depărtare, aceasta ar fi Alexandra. Se consideră că blaurul îl înfățișează pe Satan sau chiar Imperiul Roman și lupta lui împotriva creștinilor.

Sfântul Gheorghe sau începutul verii pastorale la momârlanii din Valea Jiului

Ocupaţia specifică, cu vechime multiseculară, a oamenilor de pe meleagurile Văii Jiului a fost păstoritul. Viaţa pastorală este în strânsă legătură cu anotimpurile. Primăvara, când se topeşte zăpada în regiunile văilor, păstorii pleacă la locurile de arândă unde stau până la Sfântul Gheorghe, când se întorc în comunele lor.

Începutul anului pastoral este, de fapt, o perioadă de timp marcată de mai multe sărbători: Sângeorzul vacilor, Alesul, Măsuratul sau Sâmbra oilor, Armindenul, Ispasul. Măsuratul sau Sâmbra oilor (Arieţul, Ruptul sterpelor, Măsurişul oilor, Boteiul oilor) este prima mulsoare a turmei de oi, urmată de petrecerea câmpenească, dintr-o zi cuprinsă între Sângiorz (Sfântul Gheorghe, 23 aprilie) şi Sfinţii Constantin şi Elena (21 mai), în funcţie de condiţiile climatice.

Actele rituale menite să apere stâna şi ciobanii de forţele malefice sunt: aprinderea Focului Viu, afumarea ciobanilor şi a oilor, alungarea celor ce fură sporul laptelui, anularea puterii cucului de a lua sau strica laptele – practica „cucu-răscucu” purificarea oilor şi stăpânilor de oi prin stropirea lor cu apă sfinţită, scăldatul ritual în apa curată a izvoarelor sau spălatul cu rouă, prepararea unor alimente rituale, sacrificarea mielului etc. La petrecere se mănâncă alimente specifice – balmoş, mămăligă fiartă în lapte şi cu adaos de unt, miel fript haiduceşte, colaci, caşul de la prima mulsoare.

Către seară, feciorii fură încălţămintea fetelor şi o aruncă, uneori, pentru a nu mai fi găsită, întrucât exista credinţa că, astfel, fetele se vor căsători în acel an. Vechimea păstoritului este demonstrată şi de aceste obiceiuri, practicate, încă, în forma lor ancestrală, făcute în credinţa că ele vor spori productivitatea iar animalele vor fi apărate de forţele malefice.

Obiceiuri și tradiții populare la români

În ziua Sfântului Gheorghe, creştinii pun la porţile caselor crenguţe de fag, brazde cu iarbă verde sau smocuri de iarbă în stâlpii de susţinere ai porţilor.Pentru a fi ferite de farmece, vrăjitorii şi boli, animalele sunt protejate cu crenguţe de leuştean puse la intrarea în grajduri. La ţară, se credea că prin acest ritual oamenii, vitele şi semănăturile erau protejate de forţele malefice, ce deveneau extrem de active în acest moment de început al anului pastoral.

Pentru ca membrii familiei să fie protejaţi de junghiuri rele şi de boli necruţătoare trec prin fumul şi flăcările unui foc aprins, iar vitele şi casele se afumă, la rândul lor, cu tămâie. Se mai spune în tradiţia populară că de Sfântul Gheorghe ard comorile pământului, ele putând fi văzute. Cei care le caută nu trebuie să scoată nici un cuvânt pentru a le putea descoperi, ca nu cumva duhul comorii să-i amuţească.În noaptea de Sfântul Gheorghe, fetele nemăritate pot vedea chipul ursitulului oglindit într-un vas cu apă de izvor din care nu s-a băut, dacă stau goale între lumânări aprinse, aşezate în formă de cruce.

Nimeni nu are voie să doarmă în această zi, deoarece se crede că acel care încalcă interdicţia va fi somnoros tot anul. Pentru a fi apăraţi de rele, oamenii se cântăresc, astfel ei cred că vor fi sprinteni până la anul, când obiceiul se reînnoieşte. Urzicatul era un alt obicei de practicat de tinerii din comunităţile tradiţionale bucovinene. Tinerii se atingeau, pe furiş, peste părţile neacoperite ale corpului, cu tulpini de urzică, sperând că astfel vor fi mai ageri, mai harnici şi mai sănătoşi de-a lungul verii. De Sfântul Gheorghe se dau de pomană lapte, brânză şi caş. În comunităţile săteşti contemporane se mai păstrează obiceiul împodobirii stâlpilor de la poartă cu ramuri de salcie înmugurită şi cu flori galbene de primăvară, înfipte în brazde înverzite.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.