Știri

10 Mai – Ziua Regalităţii. O istorie scrisă cu litere de aur

Data de 10 Mai marchează trei momente importante din istoriografia României: începutul domniei lui Carol I, Independenţa de stat şi încoronarea primului rege al ţării. A fost ziua naţională a României din 1866 până în 1947, iar începând cu anul 2015, ziua de 10 Mai este zi de sărbătoare naţională, printr-o decizie a Camerei Deputaţilor menită să repare o istorie ștearsă de către comuniști din memoria colectivă, una dintre cele mai importante perioade a României.

Au fost cei mai grei şi cei mai binecuvântaţi ani din istoria noastră. Niciodată nu am avut mai multe sacrificii şi suferinţă, dar niciodată nu am avut parte de mai multă dezvoltare şi libertate. (…)Coroana a dat românilor încredere şi mândrie, exemplu şi însufleţire, arătând mereu drumul înainte. Influenţa ei benefică asupra societăţii s-a adăugat de la o generaţie la alta. Regii şi Reginele au contribuit la crearea României moderne, la construcţia societăţii civile, politicii, economiei, educaţiei şi culturii noastre. Ei au servit interesele naţiunii cu loialitate, iubire şi credinţă. Coroana este o parte a identităţii naţionale, iar Regele nostru şi ţara se găsesc astăzi uniţi prin încredere şi respect. (Principesa Margareta, Custodele Coroanei).

Regele Carol I a construit statul român pe principiul profesionismului, al perfecţionării. Instituţiile moderne ale statului s-au făurit, din anul 1866 până în 1947, pe temeiul calităţii profesionale şi al ierarhiei meritului. A fost timpul unei aspiraţii instituţionale către mai bine, în care cuvintele întru care neamul nostru s-a manifestat în Europa au fost „solidaritate”, „unire”, „împreună”, „prin noi înşine”. Împlinirile lui Carol I rămân în istorie nu fiindcă au fost monarhice, ci fiindcă au fost fondatoare de stat modern, vizionare şi aducătoare de statornicie. Ele au validat profesionalismul, ca element structural al societăţii româneşti. (Principele Radu al României).

O istorie de 48 de ani scrisă cu litere de aur

„(…)Gândesc înainte de toate la iubitul meu popor, pentru care inima mea a bătut neîncetat şi care a avut deplină încredere în mine. Viaţa mea este aşa de strâns legată de această de Dumnezeu binecuvântată ţară, că doresc să-i las şi după moartea mea, dovezi vădite de adâncă simpatie şi de viul interes pe care le-am avut pentru dânsa. Zi şi noapte, m-am gândit la fericirea României , care a ajuns să ocupe acum o poziţie vrednică între statele europene, m-am silit ca simţământul religios să fie ridicat şi dezvoltat în toate straturile societăţii şi ca fiecare să îndeplinească datoria sa, având ca ţintă numai interesele statului.” (din Testamentul Regelui Carol I)

Majestatea Sa Carol I, primul rege al României, principe de Hohenzollern-Sigmaringen (n. 20 aprilie 1839, Sigmaringen – d. 10 octombrie 1914, Sinaia) a fost domnitorul, apoi regele României, care a condus Principatele Române și, apoi România, după abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza.

În cei 48 de ani ai domniei sale (cea mai lungă domnie din istoria statelor românești), Carol I a obținut independența țării, căreia i-a și crescut imens prestigiul, a redresat economia și a pus bazele unei dinastii. După războiul ruso-turc (1877-1878), România a câștigat Dobrogea, iar Carol a dispus ridicarea primului pod peste Dunăre, între Fetești și Cernavodă, care să lege noua provincie de restul țării.

Începuturile

România era în acea perioadă sub o influență puternică a culturii franceze, iar recomandarea de către Napoleon al III-lea a prințului Carol a valorat mult în ochii politicienilor români, la fel ca și rudenia de sânge cu familia prusacă domnitoare. Ion Brătianu a fost politicianul român trimis să negocieze cu Carol și familia acestuia posibilitatea ca prințul Carol să vină pe tronul României.

Deși nu era de statură înaltă, Carol a fost descris drept soldatul perfect, sănătos, disciplinat și, de asemenea, un politician excelent. Cunoștea bine mai multe limbi europene. Familia sa, dinastia de Hohenzollern-Sigmaringen, era înrudită cu familia lui Napoleon al III-lea și avea relații excelente cu acesta.

Pentru a putea ajunge în Principate, tânărul Carol a trebuit să călătorească deghizat, sub numele de Karl Hettingen, cu trenul pe ruta Düsseldorf – Bonn – Freiburg – Zürich – Viena – Budapesta, datorită conflictului care exista între țara sa și Imperiul Austriac. Nici chiar în țara sa de origine nu era bine văzută această preluare a scaunului Principatelor, fapt afirmat de cancelarul Bismarck care l-a avertizat, mai mult sau mai puțin amical, că va fi nevoit să sărute „papucul Sultanului”, ceea ce, de fapt nu avea să se întâmple.

Traseul prin țară, de le Drobeta Turnu-Severin la București, a cuprins Valea Jiului, Horezu, Râmnicu-Vâlcea, Curtea de Argeș, Câmpulung și Târgoviște, pe vechiul drum al țării, păstrat mai târziu în memorie drept ”Drumul lui Carol”.

Pe 10 mai 1866, Carol a intrat în București. Vestea sosirii sale fusese transmisă prin telegraf și a fost întâmpinat de o mulțime entuziastă de oameni, dornici să cunoască noul conducător. La Băneasa i s-a înmânat cheia orașului. Și-a rostit jurământul în limba franceză: „Jur de a fi credincios legilor țării, de a păstra religiunea României precum și întegritatea teritoriului ei, și de a domni ca domn constituțional”.

Primul rege al României

Domnia lui Carol I începuse, de fapt, în aprilie 1866, odată cu intrarea sa în țară. Proclamat domnitor al României în ziua de 10 mai 1866, la numai 27 de ani, rămâne cu acest titlu până în 14 martie 1881, când este proclamat rege, devenind astfel primul rege al României. A fost primul monarh din dinastia Hohenzollern-Sigmaringen, al cărei nume se transformă, începând cu regele Ferdinand I, în Casa Regală de România, dinastie care va conduce țara până la proclamarea Republicii Populare Române în 1947.

Prima Constituție a României

Imediat după sosirea lui Carol în țară, parlamentul României a adoptat, la 29 iunie 1866, prima Constituție a României, una dintre cele mai avansate constituții ale timpului, care prevedea separarea puterilor în stat, independenţa justiţiei şi rotaţia partidelor la guvernare. Aceasta a permis dezvoltarea și modernizarea țării. S-a decis ca aceasta să ignore dependența curentă a țării de Imperiul Otoman (în practică acest fapt a fost transpus în omiterea constituționalizării obligațiilor față de Poartă), acțiune care s-a constituit într-un prim pas spre independență.

Pentru consolidarea prestigiului personal și al țării, pe 9 septembrie 1878 Carol a primit titlul de „Alteță regală”.

Pe 15 martie 1881, Constituția a fost modificată pentru a specifica, printre altele, faptul că din acel moment șeful statului va fi numit rege. Ceremonia de încoronare a avut loc pe 10 mai 1881.

Independența de stat a României

În timpul domniei sale, țara a obținut independența deplină față de Imperiul Otoman, după un război intens (Războiul de Independență 1877 – 1878), război în care Carol I s-a aflat efectiv în fruntea trupelor.

La 15/27 mai 1877 regele Carol I a vizitat bateriile regale române de la Calafat. Ajuns acolo, regele a ordonat deschiderea focului asupra Vidinului. A fost deschis focul de către tunul 1 din bateria Carol, după care a executat foc tunul 1 din bateria Mircea, urmat de tunul 1 din bateria Elisabeta. Forțele otomane au răspuns cu foc de artilerie după a doua lovitură românească de tun, iar schimbul de focuri a durat o oră. La prima lovitură românească de tun, se zice că regele Carol I ar fi rostit celebra propoziție: „Asta-i muzica ce-mi place!”

De altfel, coroana regilor României avea să fie fabricată dintr-o țeavă de tun turcesc capturat la Plevna de armata română aflată sub comanda lui Carol I. La 10 mai 1881 au loc festivitățile prilejuite de proclamarea Regatului și încoronarea domnitorului Carol I. Președintele Parlamentului înmânează regelui Carol I și reginei Elisabeta coroanele făurite din oțelul unui tun cucerit de la turci în timpul Războiului de Independență al României (1877-1878).

Există încă anumite confuzii referitoare la data când a fost proclamată independenţa României şi asta pentru că, în timpul regimului comunist, pentru a se disocia momentul proclamării Independenţei de 10 Mai, Ziua Dinastiei şi Ziua Naţională a României, oamenii erau învăţaţi, la şcoală, că, pe data de 9 mai a fost proclamată deplina independenţă a ţării.

”E foarte adevărat că celebrele cuvinte ale lui Kogălniceanu au rost rostite la 9 mai. În aceeaşi zi cele două camere au votat, în unanimitate în Senat şi cu două abţineri în Camera Deputaţilor, «independenţa absolută a României». Apoi, brusc, amnezie în istoriografie, timp de decenii. În realitate, la 10 mai, guvernul, membrii corpurilor legiuitoare, mitropolitul Moldovei, preşedintele Curţii de Casaţie, preşedintele Curţii de Conturi, reprezentanţii altor autorităţi şi delegaţii ale locuitorilor din Argeş şi Buzău au mers la Palat,felicitându-l pe Carol pentru a 11-a aniversare a urcării sale pe tron şi aclamându-l în noua calitate de suveran independent. Domnitorul a proclamat solemn independenţa. Acestea sunt faptele, care nu lasă loc de interpretări”, Manuel Sorescu – Istoric.

Tot la acea dată, 10 mai 1877, se instituie prima decorație românească – Steaua României.

În timpul domniei lui Carol I, în 1913, în urma celui de-al doilea război balcanic, terminat prin Tratatul de la București, din 1913, România obține partea de sud a Dobrogei, Cadrilaterul, de la Bulgaria.

În 48 de ani de domnie, Carol I a făcut dintr-o provincie otomană o ţară europeană modernă, prosperă şi respectată: România

Întreaga sa domnie s-a caracterizat printr-o remarcabilă stabilitate politică. Carol I a fost un suveran sever, disciplinat, cu o moralitate impecabilă, un lider puternic care a avut permanent grijă de imaginea şi de influenţa României pe scena europeană.

Domnia îndelungată a lui Carol a ajutat dezvoltarea rapidă a statului român. Sub domnia Regelui Carol I a fost adoptată prima lege de organizare a armatei, a fost construită prima cale ferată spre Giurgiu, în 1869 şi a fost inaugurat Portul Constanţa şi cel de la Cernavodă. Bucureştiul a fost modernizat şi a devenit un loc despre care străinii spuneau că este unul dintre cele mai frumoase oraşe din Europa.

Spre sfârșitul domniei sale și începutul Primului Război Mondial, regele dorea să intre în război de partea Puterilor Centrale, în timp ce opinia publică era de partea Antantei. Carol a semnat un tratat secret, care lega România de Tripla Alianță și, deși tratatul trebuia activat doar în cazul în care Rusia imperialistă ar fi atacat unul dintre membrii tratatului, Carol era convins că cel mai onorabil ar fi fost intrarea în război de partea Imperiului German. În 21 iulie / 3 august 1914 a fost convocată o întrunire de urgență a Consiliului de Coroană unde Carol a anunțat existența tratatului și și-a exprimat dorința. A întâmpinat o opoziție destul de fermă din partea majorității membrilor Consiliului de Coroană. Carol I moare pe 27 septembrie/10 octombrie 1914. Viitorul rege Ferdinand, sub influența soției sale, regina Maria, a fost mai dispus să asculte opinia publică.

În Testamentul “scris și iscălit de propria […] mână”, Regele Carol I al României înalță “rugăciuni fierbinţi către A-tot-Puternicul, ca să ocrotească de-a pururea România şi să răspândească toate harurile asupra scumpului meu popor” și roagă “ca şi generaţiile viitoare să-şi amintească din când în când de acela care s-a închinat cu tot sufletul, iubitului său popor, în mijlocul căruia el s-a găsit aşa de fericit”.

“Succesorul meu la tron – spunea Regele – primeşte, ia dar o moştenire, de care el va fi mândru şi pe care o va cârmui, am toată speranţa, în spiritul meu, călăuzit fiind prin deviza: „Totul pentru ţară, nimic pentru mine”.

Regele a murit, Trăiască Regele!

La data de 5 decembrie 2017, ultimul suveran al României, MS Regele Mihai I, s-a stins din viață în urma unei suferințe îndelungate. Casa Regală a României este condusă de Principesa Moștenitoare Margareta, Custodele Coroanei Regale.

Cel mai bun fel de a ne arăta iubirea pentru Majestatea Sa Regele Mihai este să fim patrioţi, să dovedim conştiinţă civică şi să ne respectăm unii pe alţii. Familia Regală va fi mereu alături de români şi va continua să facă ceea ce a făcut întotdeauna: să pună umărul la construirea unei Românii demne, stabile şi prospere. Aşa să ne ajute Dumnezeu! (Principesa Margareta, Custodele Coroanei).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.